MAREA ESCROCHERIE A APEI IMBUTELIATE

                                                                              

          MAREA  ESCROCHERIE  A  APEI  MINERALE

                                                                                                de    Michele Dalla Palma

          

   Articol aparut pe site-ul

   https://terraceleste.wordpress.com/2009/11/21/la-grande-truffa-dellacqua-minerale-di-michele-dalla-palma/                        

   Italia este una din tarile planetei cu cele mai bogate rezerve de apa, adesea chiar foarte apreciate din punct de vedere organoleptic. Cu toate acestea, unele din regiunile tarii noastre sufera de mari carente in utilizarea acestui bun indispensabil, lucru care nu se datoreaza nicidecum unei lipse si nici nu poate fi numita un caz de “urgenta hidrica”(….)   Apa, un bun primordial, a devenit obiect de santaj din partea criminalitatii organizate si de exploatare din partea marilor multinationalelor.    Lasand la o parte cazurile eclatante de proasta gestiune a retelelor hidrice din anumite regiuni, in ultimii ani apeductele din Italia au reusit sa-si atinga obiectivul de a furniza apa potabila de optima calitate ( si datorita unei normative foarte restrictive) – chiar excelenta- in casele noastre.  Chiar si vechile probleme cu “clorurarea” , care cu toate ca garanta o apa fara impuritati si bacterii, o faceau sa fie mai putin “atragatoare” din cauza gustului, au fost depasite cu ajutorul noilor tehnologii.  Cu toate acestea suntem cei mai mari consumatori din lume de apa imbuteliata si in ultimii 20 de ani am triplat consumul zilnic : aproape 200 l pe cap de locuitor (de apa la sticla), cu de 8 ori mai mare decat media mondiala si cu de 2 ori mai mare decat restul Europei.  Sunt insa diferente mari intre unele regiuni, astfel : 70% din populatia sarda (Sardegnia) bea apa minerala in timp ce 91% din populatia trentina (Trentino) bea apa de la robinet .    

Putina statistica

177 de societati si 287 de marci, 11 miliarde de litri anual, bauti de 38 milioane de italieni, aproape 5 miliarde de euro vanzari si locul intai in lume la productia de apa imbuteliata, sunt cifrele “business” –ului de apa minerala made in Italy.  O adevarata afacere pentru un produs care vine din cer, ajunge pe pamant si trebuie numai imbuteliat si …. publicizat. Comparand preturile apei minerale cu ale apei potabile rezultatul este uimitor : in medie un litru de apa minerala costa 0,40 euro (circa 775 de lire vechi) fata de 0,001 euro ( mai putin de 2 lire vechi) la litru de apa potabila, de la robinet.  Insa, intre apele minerale comercializate, diferentele de pret sunt enorme : intre apa “S. Pellegrino” si apa “ Monteverde” diferenta de pret este de 455% mai mare, diferenta determinata exclusiv de costul publicitatii. Pentru a convinge consumatorii sa cumpere apa imbuteliata in detrimentul celei de la robinet, in 2005 producatorii au platit peste 400 milioane de euro.

Controalele de calitate

In acest moment ati putea gandi ca unicul motiv pentru care se alege apa imbuteliata este garantia calitatii, dar si in acest caz adevaraul te lasa perplex : reteaua hidrica italiana este obiectul unei cantitati incredibile de controale ( la Milano se fac circa 70 pe zi) in timp ce producatorii de apa imbuteliata au obligatii irizorii, se vorbeste de controale obligatorii odata la 5 ani si acelea facute de laboratoare private, ce pot fi cu usurinta “domesticite”. 

Marea sarlatanie a apei in sticla

Pana nu demult, cam cu un an in urma, “apele minerale” trebuiau oricum sa izvorasca din surse certificate, monitorate, si cu caracteristice mai speciale macar, fata de apa de la robinet.   Putina importanta are faptul ca se accepta insusirea (cel putin discutabila, si tolerata de lege) unui bun ce apartine tuturor cetatenilor intrucat apele subterane fac parte din domeniul public.  Firmele private ce exploateaza resursele hidrice potabile platesc comunitatii (colectivtiatii) o taxa irizorie in comparatie cu concesiunea ce au obtinut-o (adesea permanenta) pentru exploatarea unui bun public. In practica, administratorii care ar trebui sa gestioneze resursele de apa potabila si nu sa vanda patrimoniul colectivitatii, au facut “cadou” aceste resurse multinationalelor.

 Daca legea italiana spune ca “ cadrul normativ stabileste ca resursele hidrominerale sunt un bun public, fac parte din patrimoniul indispensabil al regiunilor si folosirea lor trebuie sa fie facuta in interesul public “ nu se intelege cum de a fost posibil ca la concesiunile ce au fost facute “cadou” unor faimoase marci de apa, sa mai apara si specificatia  “ perpetua” (pentru totdeauna) : inseamna ca unele multinationale acumuleaza miliarde vanzand apa tuturor pentru totdeauna, asa cum este San Pelegrino ( Nestlé) care pana in anul 2002 platea 5,27 milioane lire (cam 2635 euro)  pe an pentru concesiune; la fel pentru apa Levissima (tot de la Nestlé) se platea 33,464 miloane lire (tot pana in 2002) (cam 16700 euro) anual. Tot firma Nestlé ( care vinde in toata lumea 19 miliarde de litri de apa anual) are in concesiune exploatarea izvoarelor Peio din Trentino, de unde extrage 110 milioane de litri anual ( cu incasari de 35 milioane de euro/an)  si in prezent plateste Comunei di Peio o taxa de concesiune de 30.000 euro pe an.  Daca am face o comparatie, ar fi ca si cum noi am plati, pentru masina noastra cu care facem cam 20.000 Km pe an , benzinarului 2 euro la inceputul anului si apoi am avea gratis carburantul, tot anul.  In prezent, cel putin pe hartie, firmele care exploateaza apa sunt obligate sa plateasca minimum 0,0005 euro/litru, dar numai pe produsul imbuteliat; ca sa dam un exemplu, in Lombrdia (regiunea cea mai bogata in izvoare ) sunt imbuteliate 3 miliarde de litri de apa, dar alte 7 miliarde de litri se pierd  parcursul procesului de imbuteliere.

Marea sarlatanie insa e cu totul alta, si mai uimitoare : astazi, adesea, pe sticlele de plastic ce le gasim pe rafturile magazinelor, in restaurante , etc, gasim scris “ apa microfiltrata” , la pret de apa minerala, dar nu e altceva decat apa de la robinet, aceeasi care o gasim si in casele noastre, doar ca e pusa in sticla si se aduga bioxid de carbon si saruri minerale.    In lume, firma lider in vanzarea “apei de la robinet” este Coca –Cola, care o imbuteliaza mai ales pentru tarile lumii a treia, unde populatia a fost privata de apa.  Cu consecinte cel putin curioase daca nu ar fi fost tragice : apa Dasani (de la Coca –Cola) prelevata de la un apeduct public din regiunea Kent si comercializata in Marea Britanie, cu o crestere a pretului de 3.166 ori fata de costul de origine, a fost retrasa de pe piata, in ciuda faptului ca de la robinet iesea pura ( asa cum a fost demonstrat de mai multe expertize), o data imbuteliata devenea periculoasa deoarece ii era adaugat un mare procent de bromat, o binecunoscuta substanta cancerigena.   

Apa “doc” italiana

(n.td :  sigla DOC aplicata unui produs arata ca acel produs este de origine controlata )

Nici in Italia nu exista o lege care sa interzica imbutelierea apei de la robinet, destul ca sa stii cum sa te organizezi. Deocamdata aceasta inselatorie legalizata este limitata, se spune ca de fapt aceasta apa nu ajunge la 4 % din productia totala de apa minerala, cu un facturat previzibil de circa 200 milioane euro.  Fenomenul totusi ar putea lua amploare, dat fiind tendinta generalizata de privatizare a apeductelor publice.  Din punct de vedre sanitar ar putea avea un avantaj in sensul ca legislatia italiana are parametri foarte restrictivi (circa 200) pentru apa de la robinet fata de apa “minerala” la sticla (doar 48 ) .  Un exemplu : concentratia maxima de arsenic in apa minerala, pana nu demult putea fi de 50 micrograme /litru ( cu trei ani in urma ajungea la 200, cand OMS , din 1993 a fixat limita de 10 ) in timp ce la apa de la robinet, legal vorbind nu putea avea mai mult de 10 micrograme.  Deci, apa de la robinet e mult mai sigura.

Iata valorile limita ale unor substante continute de apa potabila si apa minerala conform legislatiei in vigoare :

 Substanta                              Apa potabila                   Ape minerale

 (micrograme/

  litru)

     Arsenic                                         10                                                  50          

     Bariu                                               0                                                    1

     Crom                                             50                                                 50

     Plumb                                     10 – 25                                                10

     Nitrati  (mg/l)                                 50                                        45 (10 – pt. copii) 

     Aluminiu                                      200                                         fara limita

     Fier                                               200                                         fara limita                                      

     Mangan                                           50                                            2000

     Fluoruri                                          1,5                                         fara limita        

Cifre de scandal

Cu investitii in publicitate ce nu au egal pentru nici o alta bautura, e usor de inteles cum de grupurile ce controleaza trei sferturi din productia totala italiana (San Pellegrino /Nestlé,  San Benedetto  Italaquae/Danone, Uliveto/Rocchetta, Spumador, Norda e San Gemini ) constituie un lobby ( Mineracqua)  in masura sa dirijeze campaniile publicitare si sa “convinga”  legislatorul sa tuteleze mai mult business-ul decat sanatatea populatiei.  

Inca din 2001 , 11 procurori pusesera in afara legii, in baza parametrilor europeni, mai mult de doua treimi din apele minerale italiene ( 200 de marci din 280) deoarece nu respectau obligatiile legale, punand sub cercetare  si unele dintre laboratoarele de analize ce “simpatizau” cu lobby-ul producatorilor.    In 2003, mai multe anchete au descoperit ca in multe ape minerale erau prezente hidrocarburi de benzen, in cantitate de 10 ori mai mare decat media; ministrul sanatatii Girolamo Sirchia, pentru a salva business-ul apei minerale, emise atunci un decret ce crestea pragul de toleranta pentru multe substante nocive ce se gasesc in apa minerala, facand astfel sa intre in legalitate, ca prin magie, multe marci de apa minerala imbuteliata. Abia dupa un an, ca urmare a aplicarii unei directive europene (2003/40) ministrul sanatatii fu constrans sa declare in sfarsit in afara legii, incepand cu 1 ianuarie 2005, toate acele ape minerale care depaseau limitele de cantitati ale substantelor nocive, prevazute pentru apa potabila comuna : astfel 126 de marci rezultara ilegale.   In mod curios, si fara ca nimeni sa se scandalizeze, fac si acum o buna impresie , fiind expuse pe rafturile magazinelor, dat fiind ca nimeni din cei in drept ( primarii, inspectorate sanitare locale, ministere) nu a ordonat retragerea de pe piata.  Pentru a completa paradoxul, cu futile pretexte sanitare, ministrul Marzano pe acea vreme) a decretat interzicerea vanzarii apei minerale la pahar in localele publice,  introducand astfel apa imbuteliata in sticle sigilate mini- doza (cu cresterea costurilor, cresterea deseurilor, cu cresterea nr. mijloacelor de tansport ce distribuie apa si cresterea poluarii atmosferice)      

Cine are de castigat ?

Putini, in detrimentul celor multi. Proprietarii apelor minerale platesc cifre irizorii pentru concesiunile primite si obtin profituri uriase.  O gigantica si inutila piata sustinuta de business-ul industriei alimentare, dar si de marile soocietati de transport, de producatorii de plastic, de principalele agentii publicitare.                                                                               De exemplu, camioanele ce transporta apa de la un capat al tarii la altul reprezinta una din cele mai mari “afaceri” al transportului de marfuri : circa 600.000 transporturi cu TIR-uri.  Si asta nu e totul : miliarde de PET-uri trebuie apoi distruse, crescand astfel monstruoasele venituri ce se fac de pe urma apei imbuteliate.                                                      In Lombardia se vand peste 2 miliarde si jumatate de PET-uri pe an si doar 600 milioane de sticle, reciclabile; pentru distrugerea PET-urilor costurile ce apasa pe umerii colectivitatii lombarde, in 2001 au depasit 50 miliarde de lire (26 milioane de euro.)        Cu alte cuvinte, pentru Lombardia ceea ce se obtine din taxa de concesionare a surselor de apa, se acopera doar 20% din costurile necesare pentru reciclarea deseurilor (in speta PET-urile).                                                                                                                                      

 Cine stie cum ar reactiona consumatorii daca ar sti ca pe piata sunt ape de calitate redusa, confectionate si distribuite de firme producatoare de plastic care achizitioneaza surse de apa doar ca sa-si vanda sticlele !  Asa ca se poate intampla sa fim convinsi ca cumparam apa dar de fapt ne-au vandut doar PET-ul ce contine si substante nocive.  Ar fi al catalea avantaj al industriei apei imbuteliate in defavoarea consumatorului, populatiei, mediului.   

Cine are de pierdut ?

Reteaua hidrica publica. Business-ul apelor minerale este cu adevarat principalul responsabil al “ gaurii in apa” ( n.td : adica a lipsei apei in anumite regiuni ale Italiei datorate mafiei apei imbuteliate ) denuntat de reteaua nationala de aparare a apei.    Nu se investeste nimic pentru ameliorarea si promovarea apei potabile, oricum mai controlata si adesea de calitate superioara fata de apa imbuteliata.(…)  Ar fi necesar sa se iasa de pe piata apelor minerale si sa se valorizeze serviciul hidric public, tuteland raurile si izvoarele, economisind apa pentru necesitati nepotabile. (…..)  .

                Postat de administrator blog