PROCES CONTRA
EPURARII APEI SAU CONTROL
MENTAL PREVENTIV ?
Articol aparut
pe site-ul
de Marcello Pamio Mai 2004
Italia consuma, dupa Canada si
USA, cea mai mare cantitate de apa minerala din lume! Poate parea ciudat dar in Italia se produc in
fiecare an peste 10 miliarde de litri de apa minerala (1),
( in 2002 a ajuns la aproape 11 miliarde de litri,( 2 )
si previziunile pentru viitor sunt in crestere) cu un consum pe cap de locuitor
ce depaseste 170 l (3). O cifra foarte respectabila care apasa nu numai pe
buzunarul italienilor dar si asupra mediului !
Conform cu datele aparute pe site-ul oficial al Mineracqua (4) –
asociatia producatorilor de ape minerale, ce fac parte din Confindustria (=
confederatia generala a industriei italiene)- vedem ca 77% din sticlele cu apa
minerale vandute sunt cele de plastic (PET). Stiind ca apa este comercializata
in sticle de 1,5 l, un calcul simplu ne demonstreaza ca peste 5 miliarde de
PET-uri ( ce reprezinta 128.000 tone de plastic) ajung anual la groapa cu
gunoi, si determinand astfel un pret extrem de mare de platit pentru reciclarea
acestora si protejarea mediului. ( cheltuieli care in final greveaza tot pe
umerii cetateanului) Lasand la o parte
impactul asupra mediului (care nu e deloc neglijabil), intre apa minerala si
cea de la robinet exista o extenuanta disputa calitativa : care afirma
superioritatea primeia, care jura in favoarea celei de a doua.
In opinia lui Ettore Fortuna, presedintele
Mineracqua, “apele minerale italiene sunt printre cele
mai bune din Europa, si regimul (legislativ) in Italia nu are egal in lume”(5);
o fi adevarat dar, la apa de la robinet ( in opinia jurnalistului
Giuseppe Altamore, autorul cartii “Qualcuno vuol darcela a bere” ( Cineva vrea
sa ne-o dea sa o bem) sunt controlati ( in mod obligatoriu) cel putin vre-o
suta de parametri fata de doar 49 la apa minerala. Cine are dreptate? In opinia
impartialului Ministru al Sanatatii, Girolamo Sirchia, au dreptate amandoi : “ apa de la robinet ce se bea in Italia este printre
cele mai bune din Europa (….) – la fel si – apa minerala este pura si
controlata si deci are garantii la fel de sigure”
Cu siguranta ca suntem norocosi sa avem
cele mai bune si mai controlate ape din lume, dar e obligatoriu sa mai facem
cateva mici precizari pentru amandoua.
In ce priveste apa de la robinet, fiind certa siguranta
microbacteriologica, ramane o problema :
gustul! Se poate intampla sa fie
proaspata, limpede si buna, dar sa nu se poata bea din cauza pierderii acelor
caracteristici organoleptice pe parcursul kilometric in interiorul conductelor
si din acuza sistemului de dezinfectat
In timp ce la apa minerala problema nu e atat gustul cat plasticul in
care este ambalata, informatiile incomplete de pe eticheta in ce priveste
substantele chimice ce le-au fost adaugate, si in ultimul rand (dar nu si ca
importanta), saracirea izvoarelor subterane- cu urmari enorme pentru mediu
inconjurator- provocata de extractia continua si fortata a zeci de milioane de
litri pe zi. Etichetele care ar trebui
sa specifice toate caracteristicile biochimice ale apei, sunt absolut
insuficiente. Producatorii dau doar o mica parte din toate aceste informatii :
cateva saruri minerale, reziduu fix, conductibilitatea, etc. Si restul?
Pentru care motiv procentele de substante prezente in apa nu sunt
tiparite pe eticheta? Substante care
sunt binecunoscute ca fiind cancerigene, cum este arsenicul, a carui cantitate ( 50 micrograme/litru) poate fi pana la de 5 ori mai mare decat la apa de
robinet ( 10 micrograme/litru), sau a aluminiului, care la apa de la robinet nu
are voie sa depaseasca 200 micrograme per litru, in timp ce la apele minerale
nu are nici o limita ; sau sa zicem manganul, a carui limita in apa de la robinet
este de 50 micrograme/l iar la apa minerala este de 2000 micrograme/l. Ca sa nu mai vorbim de fluor, a carui valoare
maxima este 1,5 miligrame/l la apa din casa si fara nici o limita la apa
minerala ! Pentru toate aceste substante
( si lista nu e completa) nu exista obligatia de a fi declarate, adica sa fie
tiparite pe eticheta : deci de ce ar face-o ? Acest lucru il permite o lege (
imaginati-va) din 1939, si tineti cont
ca la acea vreme substantele periculoase pentru sanatate nu erau asa abundente ca
in prezent.
Un bun motiv pentru care nu ni se dau
astfel de informatii ar putea fi acela de a evita informatiile “ambigue”
furnizate persoanelor care consuma apa; informatii care totusi ar trebui sa fie
date, daca nu din punct de vedere informativ, macar din punct de vedere etic si
profesional. O corecta si completa informatie este fundamentala in raportul de
incredere intre producator si consumator !
Daca lumea ar sti ca, de exemplu, intr-o sticla de apa minerala exista
mai multe miligrame de fluor ( sau chiar foarte multe miligrame, dat fiind ca nu exista limita), cate dintre persoane ar mai cumpara acea apa, stiind de
influenta pe care aceasta substanta chimica o are asupra creierului si a
comportamentului ?
In tara noastra apa minerala este un bun
comun (6)
si exploatarea este permisa acelor firme care au obtinut dreptul de concesiune
(circa 160 firme cu 250 de marci). Valoarea redeventei anuale pe care regiunile
le primesc pentru aceste concesiuni (7) sfideaza ridicolul. Vreti cateva exemple
? Firma Vera ( controlata de
multinationala Nestlé) (8) pentru a extrage apa minerala din regiunea Veneto,
plateste anual “astronomica” cifra de
3615,20 euro ; in timp ce San Benedetto
( controlata tot de Nestlé) (9) cheltuie anual de-a dreptul 555,16
euro! Ati inteles ? Cu putin mai mult de 1 milion de lire vechi
pentru un an de extractii !!! Asa ca apa imbuteliata, distribuita si
publicizata ajunge sa coste cu 500 pana la 1000 ori mai mult decat cea de la
robinet. Cresterea extractiei totusi pune
in mod serios in pericol nu numai apele freatice dar chiar tot mediul
inconjurator.
Ultima problema priveste PET-ul (
polietilentereftalato) in care se
imbuteliaza apa minerala- a caror brevete pentru USA sunt in mainile imperiului
chimic Du Pont (10). Asa cum observa si Altamore “ apa minerala poate sa
ramana in circulatie pana la 18 luni, conservata in conditii nu tocmai optime”
. Conditii ce privesc stocajul, transportul si expunerea prelungita la soare.
Cine poate garanta in aceste conditii mentinerea structurii chimice a
ambalajului si a apei dupa atata timp ?
Cum, bine inteles, nimeni nu poate garanta
populatiei siguranta absoluta, de cativa ani tot mai multe persoane – in ciuda
campaniei publicitare miliardare facute de lobby- urile “bulelor de apa “ – se
indreapta spre acele sisteme de purificare alternativa care le permit sa-si
epureze apa de acasa. Aceasta noua
constiinta este motivata de diversi factori : incompleta informare despre continutul apei imbuteliate asa cum am vazut,
economisirea, protejarea mediului si nu in ultimul rand, practicitatea. Aceste aparate sunt atasate direct la robinetul din casa sau la conducta
principala si sunt in gradul de a filtra apa, facand-o nu numai buna ( ca gust)
dar si mai sigura pentru sanatate. Cu preturi ce variaza de la cateva sute la
cateva mii de euro, aceste filtre ( unele cu osmoza inversa) se amortizeaza in
cateva luni, si cer doar o revizie. Revizie care, cum vom vedea mai incolo a
creat ceva probleme producatorilor.
Diferenta de pret intre aceste sisteme depinde mai ales de tehnica de
filtraj : cele mai economice (filtre simple) opresc mai ales bacteriile si
substantele nedorite peste o anumita dimensiune ( 0,3 sau 0,4 microni ) ; cele
cu osmoza inversa filtreaza prin intermediul unei membrane speciale 90 – 98 %
din substantele chimico – toxice : arsenic, cloruri, cianuri, pesticide,
bromuri, fluoruri, virusi, microbi, etc.
Epuratorii cu “osmoza inversa”, aceasta
este denumirea tehnica-comerciala, in ultimele luni au fost subiectul unor mari
dispute sanitare si legale, atat de tare incat au declansat o adevarata
camapnie mediatica asemanatoare bine cunoscutei “ vanatoari de vrajitoare” de
acum cateva secole in urma. Articole in ziare au criticat cu vehementa aceste sisteme , afirmand ca
nu sunt sigure pentru sanatate. Canale
de televiziuni au facut spatiu unor emisiuni in care se denuntau aceste sisteme
(….) O adevarata campanie defaimatoare
! Singurul lucru pe care putem sa-l spunem
este ca vazand interesul enorm ( si cu atata patos ) pe care presa scrisa si
vorbita l-au acordat acestui subiect nu putem sa nu ne gandim la existenta unui
enorm conflict de interese.
Investitiile in publicitate a producatorilor de ape minerale se cunosc,
sunt atat de mari de-ti vin ametelile : in 2002, pentru a da un mic exemplu, au
cheltuit peste 300 milioane de euro per sponsor, divizat astfel : televiziune
(62%), radio (11%), ziare (14%), jurnale periodice (10%), afisaje (2%). (11)
Un canal de televiziune, un cotidian, care
primeste atatia bani pentru publicitate evident ca va fi foarte atent sa nu
piarda increderea sponsorilor – in acest caz pentru apa minerala- altfel
neincrederea s-ar putea transforma in pierdere financiara ! Daca sponsorul cheltuie milioane de euro cu
publicitatea, pentru a purifica calitatile apei minerale, pentru a-i asigura
puritatea si siguranta, voi ce credeti ? – la acel post de televiziune sau in
acel ziar, va fi posibil sa auziti sau sa cititi despre utilitatea epuratorilor
de apa casnici ? Eu sunt sigur ca nu
!
Acest fluviu de milioane de euro ce inunda
mass-media din toate partile, poate sa stinga orice critica privind apa
minerala si sa aprinda in schimb discutii privind cai alternative ! Simple ipoteze, care totusi apar cand afli ca
in Padova s-a pus sechestru de catre carabinieri la sute de firme ce vand
aparate de epurare cu osmoza inversa. O reclamatie privata a declansat in Nord-
Estul tarii sechestrarea si inchiderea a peste 800 de instalatii si perchezitii la zeci de firme.
Pe de alta parte e important de precizat
si ca, in ultimul timp, numeroase firme,care au mirosit posibilitatea
obtinerii unui castig usor, de la o zi la alta s-au declarat a fi experte in
acest domeniu, lansand pe piata o gramada de aparate. Preturi prohibitive,
sisteme de vanzare ilegala si o totala lipsa de experienta au creat conditiile
pentru denuntarea de catre consumatori a firmelor respective. Intretinerea unor
astfel de aparate este fundamentala pentru asigurarea calitatii apei. In afara de iresponsabilitatea acestor firme
noi, fara experienta, care reprezinta doar o minoritate, la complicarea
problemei s-a mai adaugat si o normativa care impune “indulcitorilor” (
denumirea data aparatelor care schimba chimic ionii de calciu cu ioni de sodiu,
si care sunt complet diverse de epuratorii de care vorbeam mai inainte) de a nu
cobori sub un anumit nivel demineralizarea apei. In practica nu este permis
inlaturarea mineralelor sub un anumit prag.
Cantitatea de saruri minerale (calciu si
magneziu) este denumita tehnic : “duritate” ( sau reziduu fix) si in cazul apei
se masoara in Grade Franceze. 1 grad francez corespunde la 10 miligrame de
hidrocarbonat de calciu (per litru); aceasta inseamna ca o apa cu duritatea de
15 grade F contine 150 miligrame de
carbonat. In cazul apei potabile legea
nu da o valoare fixa dar recomanda o valoare cuprinda intre 15 si 50 grade F ;
cu cat e mai mare aceasta valoare cu atat e mai mare concentratia de saruri
minerale. In timp ce asa zisele ape “indulcite” , adica apele la care ioni de
calciu au fost inlocuiti cu ioni de sodiu, au o limita de 15 grade F (decretul
nr. 31 / 02.2001) sub care nu e permis sa coboare. In practica, este
obligatoriu ca apa sa aiba cel putin 150 miligrame de saruri minerale per
litru.
Aceasta este o problema nu de mica
importanta pentru epurarea prin osmoza inversa deoarece, in lipsa unei
reglementari legislative specifice, se considera ca se incadreaza ( in lege) la
fel cu procesul de “indulcire” a apei, in ciuda faptului ca se deosebesc enorm:
procesul de “indulcire” a apei consta intr-un adevarat si propriu tratament
chimic al apei, in timp ce procesul de epurare prin osmoza inversa este un
tratament fizic ( membrana lasa sa treaca doar moleculele de un anumit
diametru). Acum, acest tratament fizic (deci nu chimic) al osmozei, diminueaza
aproape total duritatea apei, asa incat din punctul de vedere al decretului
mentionat ( care de fapt e valabil doar pentru “indulcirea “apei) apa nu ar mai
fi conforma cu standardele. E bine sa mai amintim ca principalele marci de apa
minerala de pe piata au o duritate inferioara celor 15 grade F, si cele mai
apreciate si mai scumpe sunt tocmai cele cu o valoare inferioara lui 1. Dar
fiind vorba de ape minerale …… ele nu intra in discutie. Deci, apele minerale aproapre
deloc mineralizate (sub 1 ) sunt perfect legale si salubre, in timp ce apele
“osmozitate” – nu !
Cum de apare o astfel de discrepanta, si
de ce sunt considerate egale cu cele “indulcite” cand de fapt nu sunt asa
? Raspunsurile, ca de obicei sunt cele
care le stim.
Deci acesta este unul din
principalele motive pentru care epurarea
prin osmoza este aratata cu degetul : ca apa rezulta demineralizata aproape in
totalitate Dar pentru a combate aceasta absurda teorie, exista numeroase
cercetari stiintifice, intre care mentionam cea a hidrologului francez Vincent
. Louis Claude Vincent – consultant al guvernului, care in anii ’50 a eradicat
in Liban cateva epidemii, dand populatiei sa bea apa pura din punct de vedere
bioelectronic, demonstrand ca doar sarurile minerale organice ( ce sunt in
masura sa roteasca lumina polarizata) pot sa fie asimilate de organismul uman.
Toate celelalte minerale (anorganice) duc la o supraincarcare a sangelui, deci
al ficatului si rinichilor. Aceasta inseamna ca o sare anorganica, pentru a fi
asimilata de organism trebuie intai sa fie “vegetalizata”, adica sa fie transformata
in substanta organica, de catre minunata masinarie alchimista pe care o numim
mama Natura, altfel, este ca si cum am inghiti pietre! In opinia voastra, mineralele
din apa potabila sau din apa din sticla au fost supuse “ vegetalizarii” inainte
de a va fi data sa o beti?
Intorcandu-ne la subiectul privind
sechestrele si campania de discreditare
impotriva firmelor producatoare si/sau ce comercializeaza filtre de
epurare prin osmoza : acestia au avut de suferit cel mai mult din acest
conflict mediatic. Toti acei producatori si vanzatori seriosi care lucreaza de
ani de zile si care isi asista clientii, acestora li s-a stricat imaginea, ei
au suferit o pierdere economica enorma si le va trebui mult timp pentru a
recastiga increderea persoanelor, mai ales a acelora ce sunt conditionate
mental de tubul catodic (n.td: adica de TV) Dat fiind ca vorbim de minti
controlate, as dori sa mai adaug un lucru referitor la acest proces mediatic si
legal impotriva epuratorilor prin osmoza inversa, si care priveste fluorul, mai
precis fluorura de sodiu.
Sa ne amintim ce v-am spus mai devreme
apropo de fluor : in apa de la robinet prezenta sa este limitata la 1,50
miligrame per litru, in timp ce in apa imbuteliata nu exista nici o limita
! Acestea fiind spuse, trebuie sa va mai
amintesc ca exista numeroase studii ce pun in evidenta efectele negative ale
fluorului la nivelul organismului si asupra comportamentului. Sa incepem cu d-na dr. Mullenix (PhD la
Harvard University) ale carei cercetari
au demonstrat cum doze de fluor administrate soarecilor inainte de nastere le
dadea o evidenta hiperactivitate ( aflandu-se in pantecele mamei) , iar dozele
administrate dupa nastere determinau ceea ce dr. Mullenix numea “sindromul de
teledependenta” – o absenta de intiativa si de actiune. (12) .
Suntem absolut convinsi de inutilitatea
si cruzimea testelor pe animale dar, aceasta crestere a hiperactivitatii
intalnita in acest experiment si datorat fluorului, nu ar putea fi asociat cu
cresterea ADHD la copii ? Apoi ce sa mai spunem despre sindromul de
“teledependenta” ? Se aseamana mult, si
nu din cauza numelui, cu totala absenta si a lipsei de reactie a copiilor (
fata de cei din jur) cand se afla in fata televizorului.
La Universitatea Internationala din Florida,
cercetatorii Rotton, Tikovsky si Feldman, au descoperit ca “ ….mici cantitati
(0,45 p.p.m) de solutie de fluorura de sodiu …afecteaza caracteristicile
senzoriale ale vazului” cu consecinta
scaderii timpului de reactie mental si fizic. (J.A.P vol 67:2) . Pentru probleme de spatiu mai citam doar un
ultim studiu, de aceasta data in China (13) , facut pentru a evalua inteligenta a
907 copii intre 8 si 13 ani. Studiul demonstreaza fara echivoc ca, coeficientul
de inteligenta al copiilor ce traiesc in zone cu o inalta prezenta de fluoruri,(14)
este mai mic decat cel intalnit la copiii ce traiesc in zone unde prezenta
fluorurilor este mica. In fapt, fluorul are o actiune directa asupra dezvoltarii unei zone
speciale a creierului : hipocampul. Acesta impreuna cu amigdala fac parte din
sistemul limbic si au o functie de reglare si formare a memoriei si a
emotiilor. Asadar fluorul
actioneaza tocmai in aceasta zona, care gestioneaza si formeaza memoria si
emotiile In special amigdala, strans
legata de hipocamp, joaca un rol fundamental in formarea fricii conditionate
care ia nastere chiar cand stimulul declansator nu este prezent. Amintind ca emotiile sunt un raspuns organic la
situatii importante pentru om, cum ar fi enervarea si teama: ce consecinte poate avea asupra comportamentului uman
aceasta substanta pe care o gasim cate putin peste tot : apa, pasta de dinti,
bomboane, guma de mestecat, medicamente, spray, etc.
Poate
de aceea trupele naziste, dupa ce cucereau un oras, primul lucru pe care-l
faceau era sa fluorizeze apa ? Vroiau sa protejeze smaltul dintilor, poate ? –
asa cum afirma medicina oficiala, sau sa slabeasca capacitatea persoanelor de a
reactiona, concomitent cu exaltarea propagandei ? La fel cum pare stranie si decizia luata de
Margaret Thatcher ( ca sa vezi, si ea licentiata in chimie) la inceputul anilor
’80 de a fluora apa in Irlanda de Nord, …..eh ! pana la urma nu chiar
asa de stranie.
Ne vine de aceea dubiul ca aceasta
incrancenare mediatica fata de epurarea prin osmoza inversa, si numai fata de
aceasta, nu este chiar in totalitate intamplatoare, ci se incadreaza intr-un
plan strategic bine conturat; si asta si
pentru ca astfel de instrumente sunt unicele existente in comert in masura sa
filtreze apa de fluor ! Intr-o perioada
caracterizata de cenzura si razboaie preventive, sa speram sa nu se inceapa a
se vorbi si de control (mental) preventiv….
[1] «Annuario 2002-2003 delle Acque Minerali e di Sorgente Italia»
[2] Andrea De Biagi, «Messaggero di Sant’Antonio», febbraio 2004
[3] Giuseppe Altamore, autore del libro «Qualcuno vuol darcela a bere», F.lli Frilli editore
[3] Fonte: Nielsen, periodo gennaio-dicembre
[4] www.mineracqua.it
[5] Andrea De Biagi, «Messaggero di Sant’Antonio», febbraio 2004
[6] Demanio: complesso dei beni appartenenti allo Stato in quanto destinati all’uso diretto o indiretto dei cittadini. «Dizionario della lingua italiana», Devoto e Oli
[7] Decreto Regio del 1927
[8] «Guida al consumo critico», EMI edizioni
[9] Idem
[10] «Enciclopedia internazionale di chimica» , 1969, edizioni PEM
[11] Fonte: Nielsen, periodo gennaio-dicembre 2002
[12] [Massimiliano Benevene - «Attenti al fluoro» - www.newmediaexplorer.org/ivaningrilli/index.htm
[13] N. doc. BIOSIS/96/00670, pubblicata nel 1996 nel sito governativo Toxnet: NIM, National Library of Medicine, la Libreria Nazionale di Medicina degli Stati Uniti.
[14] Fluorosi: intossicazione acuta o cronica da fluoro; di manifesta con gravi turbe gastroenteriche e, nelle forme croniche, anche con lesioni a carico dello smalto dei denti.
[2] Andrea De Biagi, «Messaggero di Sant’Antonio», febbraio 2004
[3] Giuseppe Altamore, autore del libro «Qualcuno vuol darcela a bere», F.lli Frilli editore
[3] Fonte: Nielsen, periodo gennaio-dicembre
[4] www.mineracqua.it
[5] Andrea De Biagi, «Messaggero di Sant’Antonio», febbraio 2004
[6] Demanio: complesso dei beni appartenenti allo Stato in quanto destinati all’uso diretto o indiretto dei cittadini. «Dizionario della lingua italiana», Devoto e Oli
[7] Decreto Regio del 1927
[8] «Guida al consumo critico», EMI edizioni
[9] Idem
[10] «Enciclopedia internazionale di chimica» , 1969, edizioni PEM
[11] Fonte: Nielsen, periodo gennaio-dicembre 2002
[12] [Massimiliano Benevene - «Attenti al fluoro» - www.newmediaexplorer.org/ivaningrilli/index.htm
[13] N. doc. BIOSIS/96/00670, pubblicata nel 1996 nel sito governativo Toxnet: NIM, National Library of Medicine, la Libreria Nazionale di Medicina degli Stati Uniti.
[14] Fluorosi: intossicazione acuta o cronica da fluoro; di manifesta con gravi turbe gastroenteriche e, nelle forme croniche, anche con lesioni a carico dello smalto dei denti.
Postat de administrator blog
PS - acest articol contine multe informatii adevarate dar, in ceea ce priveste apa obtinuta prin osmoza inversa , parerile sunt foarte diferite si din cate articole am citit , rezulta ca apa ionizata este cea mai sanatoasa.
PS - acest articol contine multe informatii adevarate dar, in ceea ce priveste apa obtinuta prin osmoza inversa , parerile sunt foarte diferite si din cate articole am citit , rezulta ca apa ionizata este cea mai sanatoasa.
