Articol preluat de pe site-ul http://www.emergenzautismo.org/content/view/855/35/
MATTEO , 4 ani
In
PREZENT : “ Nu mama, nu ma gadila, vreau numai pupici”
si intinde boticul sau frumos pentru a primi un sarut. Azi, Matteo Karol are 3
ani si cinci luni si este un copil senin, atent, afectuos ,vesel,dragalasenia lui cucereste pe toata lumea. Vocea sa...
ne-am temut ca nu o vom mai auzi niciodata; eram stresati ca ii vom auzi doar
tipetele, ne-am rugat si sperat si plans atat de mult ca sa reuseasca macar sa
ne faca sa intelegem ca ne iubeste. Acum
Matteo ne spune in fiecare seara ca ne iubeste, “te iubesc mama” si apoi
la culcare, alaturi de noi in pat, el care pana anul trecut nu voia sa stea cu
tatal si cu mama lui .
In
TRECUT : un an si jumatate in urma ... era 1 iunie
2009....si nu vom uita niciodata acea zi , pentru ca nu poti uita ziua cand
lumea se prabuseste peste tine : “ Doamna, fiul dvs. are dereglare de tip
autistic, dar nu va fie teama, este lejera, poate va reusi sa se recupereze”, dar cum anume s-ar fi
recuperat, ce ar fi trebuit sa facem ca sa-l ajutam, nimeni nu ne spunea.
Diagnosticul ne-a sfasiat inimile: Tulburare Pervaziva de Dezvoltare-
cutremuratoare trezire din vise a doi parinti, condamnare definitiva a unui
omulet. Intuisem ca ceva nu era in ordine cu ingerasul nostru blond dar cu
totii minimalizau : pediatru, neuropsihiatru de la circa sanitara, la care l-am
dus pentru vizita prima data, rudele, etc. La 22 de luni nu vorbea, doar din
cand in cand cate o vorba, spusa doar o data si niciodata repetata; nu imita,
nu raspundea la nici o solicitare, nu indica , nu “cerea” nimic, nu saluta si
parea ca nu-l interseaza nimic si nu avea nici un fel de emotie cand ne vedea
ca plecam sau venim. Niciodata nu incerca sa se joace cu noi, nu ne cerea
nimic. In schimb, multe autostimulatii vizive : isi fixa un punct de referinta
si : start, incepea interminabile curse in jurul obiectului, continund sa
fixeze punctul din lateral, fara posibilitatea de a-l putea distrage, fara
alternative la acea cursa fara sens,
fara motiv.
In
compensarea acestei imagini, gandul ma ducea la momentul cel mai fericit :
nasterea lui Matteo, la termen, dupa 3 luni petrecuti la pat din cauza
contractiilor si o gramada de medicamente luate pentru a le opri, era frumos,
bucuria noastra....dar
mai tot timpul bolnav de la 4 luni, amigdale inflamate, timpanul inrosit, supus
la numeroase tratamente antibiotice, pana si vaccinurile au fost amanate, si
tot timpul cu probleme in a iesi cu scaunul, incat a facut si o hernie
ombilicala, ( cate tipuri de lapte nu am incercat !) Dar era atat de dulce
micutul nostru,afectuos, ii placea sa fie alintat, surazator, dar “pasiv”...
lenes, ne spunea pediatru :” incercati sa nu-i mai dati apa, veti vedea ca va
incepe sa vorbeasca” – cu 2 saptamani inainte de a fi diagnosticat. Dar noi, parintii, din fericire ca eram
incapatinati, nu ne-am lasat convinsi Ce
era de asteptat ? Cand este vorba de viata fiului tau nu se poate si nu trebuie
sa astepti, si asa am ajuns sa consideram ca cine ne da astfel de sfaturi este
un criminal. Am plans mult, mai plangem
si acum, dar cu lacrimi in ochi am inceput sa cautam pe internet, si imediat am
inteles care era calea cea buna de urmat.
“
Iubito, am gasit un site care mi se pare de incredere, Emergenzautismo se
numeste, da cu un singur A “ .. Opt zile mai tarziu dupa primul diagnostic,
Matteo era deja la dieta, : nu gluten, cazeina, soia, drojdie, zahar, ...am
inceput treptat, cateva saptamani i-am eliminat laptele ( ah! Cat ii mai placea
laptele!) apoi dieta stricta, riguroasa,
fara erori si fara abateri. Pentru cateva zile Matteo incepu sa se “trezeasca”
.. se intorcea cand il strigam, in sfarsit... si o facea imediat, fara sa
trebuiasca sa repetam de 5,6,7 ori....nu mai ramanea fixat in fata
publicitatilor, imi aducea o carte....saluta cu manuta...imita pe mama facand
bezele in fata oglinzii... imita animalele, indica ceva daca ii ceream. ( eram
in primele zile din august) “ Matteo nu
se arunca bluza pe jos, pune-o pe divan” Matteo se intorcea, privea bluza, apoi mama, apoi lua bluza si o
punea pe divan.... gesturi normale care nu ar trebui sa faca parintii sa
planga, dar pe noi ne-a facut sa plangem de fericire. Si totul doar cu dieta. “
Iubito , daca am incepe si cu suplimentele alimentare?” Pornim, cat mai departe, nu putem astepta
inca 20 de zile sa-l ducem la doctor aproape de noi, plecam sa-l cautam in
orasul sau.
Incredibil
cum vitaminele si mineralele determina asemenea efecte.... incredibil cum o
cantitate mica de injectii cu vit B12 il
face atat de atent.. .incredibil cum Matteo incepu sa spuna primele cuvinte /
este sfaritul lui ictombrie si Matteo face 27 de luni).....incredibil cum
analizele spun ca Matteo este foarte intoxicat cu metale grele , de unde le-o
fi luat? “ Iubitule, eu de ani de zile
am gura plina de amalgam cu mercur , o fi din cauza mea?” “ Iubito , iti aduci
aminte cat de rau s-a simtit de fiecare data cand a fost vaccinat? Iti amintesti dupa a treia serie de
vaccinuri, au fost 2 saptamani de dereglari intestinale, voma, febra, il
internasem in spital atat de mult slabise”
.....
Incredibil ca eliminand o parte din aceste metale cu ajutorul
medicamentelor pentru chelare Matteo
reusi sa faca acesti pasi inainte, ... incredibil mai ales ca, cu toate ca
milioane de parinti au constatat ameliorari, beneficii si chiar recuperari
complete datorita acestor tratamente, sunt considerati in continuare : persoane
cu iluzii, nebuni care orbiti de durere se lasa amagiti de sarlatani, care le
promit lucruri imposibile.
Noua
nu ne-a promis nimeni nimic, nimeni nu ne-a dat iluzii, nimeni nu ne-a zis ca
Matteo se va vindeca. Nu suntem nebuni... suntem indurerati, socati,
consternati, impietriti, dar in nici un caz prosti. Suntem in stare sa evaluam
( si credem, fara modestie, ca o putem face mai bine decat orice doctor) progresele sau regresiile scumpului nostru
fiu. Intr-un an si jumatate Matteo a avut atatea ameliorari incat noua
neuropsihiatra de la circa sanitara, cu greu ii venea sa creada ca Matteo este
acelasi copil ca cel descris in fisa medicala.... astfel de progrese incat si
noi trebuia sa facem eforturi pentru a ne aminti ca trecuse doar un an de la
acele teribile momente, cand auzeam doar urletele sale ca unic mod de
comunicare.
Puiul nostru azi vorbeste, cere ( chiar cu insistenta, stiind exact
ceea ce vrea) se joaca cu noi, ne arata lucruri, a invatat singur sa numere
pana la 20 si recunoaste numerele pana la 10 si cateva litere. Alte lucruri,
multe, le-a invatat datorita logopedistului care, instruit de noi , il
urmareste cu metoda ABA ( Applied Behaviour Analisys) , lucrand cu el in fiecare dimineata la gradinita pe care o
frecventeaza Matteo. Aceasta terapie, in mod straniu, chiar daca este
considerata cea mai buna pentru acest tip de dereglari, este total in sarcina
parintilor, constransi in a-si procura terapistii, la costuri putin zis
prohibitive. La
fel cum prohibitive sunt si cheltuielile cu suplimentele si dieta ( dat fiind
ca nu este celiac, Matteo nu are dreptul la gratuitatea alimentelor specifice)
Nici un ajutor, nici o sustinere din partea oficialitatilor medicale, doar 2
ore de psihomotricitate pe saptamana si deloc logoped! (.....)
Dar
lucrul cel mai important astazi este ca Matteo a “invatat sa invete”. De-acum este
suficient sa-i explici lucrurile pentru a-l face sa invete, are o memorie
extrem de buna si toate testele pe care i le-am facut au aratat un punctaj
cognitiv superior celui normal la varsta sa. Calea de parcurs este inca lunga,
nu ne facem iluzii ca Matteo s-a recuperat complet, nicidecum... dar este inca
mic si timpul este in favoarea lui si cu ajutorul lui Dumnezeu, cu atatea nopti
nedormite in care studiem, cu obstinenta medicilor care au crezut inaintea
noastra ca era altceva dincolo de simptomele acestei boli de care sufereau si
fii lor ( n.td : se face referire la medicii care au initiat aceste tratamente
DAN!) , cu prezenta si munca persoanelor care, cu toate atacurile la care
trebuie sa faca fata, continua sa dea o speranta celor care speranta nu mai au,
si mai ales cu toata sarguinta si inteligenta vie al copilului nostru, suntem
increzatori ca vom reusi sa facem inca multi, multi pasi inainte, atat de multi
incat sa-i asigure un viitor senin, pe care noi parintii lui il visam
dintotdeauna.
Luana si Tullio Gugole,
parintii lui Matteo
Traducere de
Mihaela Fidiuc
Ciao, vorrei tanto farvi complimenti per voi che sieti stati forti!! io ho scoperto 4 messi fa che mio figlio soffre di questa malattia! chiedo consiglio come mi devo comportare con lui come posso aiutarlo.
RăspundețiȘtergereCiao !
RăspundețiȘtergereMi dispiace tanto che anche tuo figlio è autistico ( io ho un nipotino con questa malattia) . Il mio consiglio per te è di iscrivirti al forum del sito www.emergenzautismo.org e di parlare con gli altri genitori che ne hanno esperienza con i loro figli . Tieni duro ma sappia che devi informarti tanto, devi leggere tanto per poter prendere una decisione in merito al tratamento da seguire . Tanti saluti !